O banală interdicţie a stârnit la om curiozitatea, iar Satan s-a folosit de această dorinţă, pentru că omul a vrut a cunoaşte cât mai mult, de aceea l-a amăgit foarte simplu când a spus: ”... veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Geneza 3:5 Ce poate însemna „veţi fi ca Dumnezeu”?
ISUS OMUL
Dacă poporul Evreu a avut la baza răscumpărării din robia Egiptului, vărsare de sânge, şi poporul Nou Testamental, care este acum format de Biserică are la baza răscumpărării sângele lui Isus.
Cine este omul Isus ?
Josh McDowell în cartea „El a trăit printre noi” dezbate acest titlu astfel: „Termenul Fiul Omului este un concept simplu, dar profund, pe care savanţii moderni l-au făcut să pară foarte confuz.” Şi religiile au confundat termenul acesta ne putând răspunde cu claritate la întrebarea pusă despre Omul Isus. Omul Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care şede la dreapta lui Dumnezeu ca împăciuitor. 1 Ioan 2:1
Unele religii l-au completat pe Omul Isus cu imagini, ce reprezintă pe anumiţi sfinţi, ca fiind amabili cu ei si cu păcatele lor. Nici un alt sfânt şi nici chiar Maica Domnului, Maria nu pot completa cu nimic la procesul răscumpărării păcatelor. Intervenţia lor nu este menţionată în sfintele scripturi ca fiind necesară. Într-o situaţie, Maria, mama Domnului intervine la Isus pentru al determina să rezolve situaţia ivită de la nunta din Cana. Răspunsul pe care l-a primit Maria este: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Ioan 2:4 Răscumpărarea nu o poate face nimeni altul decât Isus Cristos.
Isus Hristos este Omul care ridică păcatele omenirii. Ioan Botezătorul ni-l prezintă ca fiind „…Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan 1:29 De aceea lucrarea lui Hristos, împlineşte simbolurile şi profeţiile de răscumpărare programate de Dumnezeu. De notat este faptul că răscumpărarea are loc prin jertfă şi prin putere (Exod 14:30). Preţul răscumpărării este plătit de Dumnezeu prin Jertfa lui Hristos, iar Duhul Sfânt este puterea care face ca răscumpărarea să fie posibilă (Romani 8:2)
Aceste citate biblice prezintă că a fost necesară o intervenţie dumnezeiască pentru ca răscumpărarea universală să aibă loc. Prin aceste versete observăm şi scopul răscumpărării universale. De aici deducem că răscumpărarea universală este necesară pentru ca Dumnezeu să poată locui în toată creaţia Lui.
Ianis Zicu acuză jocuri de culise: „A fost penalty! I-a ajutat să ajungă în
prelungiri”
-
După Farul - U Cluj 0-1, Ianis Zicu, tehnicianul dobrogenilor, a întocmit o
analiză în detaliu a eșecului din această seară, al doilea consecutiv în
Superl...
Acum 5 ore